Sunetul obișnuit de dimineață sau de seară era o parte integrantă a vieții lor la sate. Cea mai mare extindere a clopotnițelor a avut loc în 1751, când împărăteasa Maria Tereza a emis un ordin de a anunța alarmele de incendiu prin lovirea clopotului. Cele mai vechi clopotnițe erau structuri foarte simple, adesea doar trunchiuri de copaci cu un clopot suspendat și un mic acoperiș din șindrilă. Abia mai târziu au fost create clopotnițele ca clădiri separate din lemn, cu coloane înclinate sau verticale, de care era atârnat clopotul, acoperit cu un acoperiș sau un cort din șindrilă. Fântânile și fântânile erau rezervoare de apă potabilă bună. Izvoarele se aflau uneori la o distanță considerabilă de cabane. Apa era transportată în găleți de lemn. Fântânile și fântânile erau căptușite cu piatră. Pentru colectarea apei din fântânile mai adânci, se foloseau motocultoare sau balansoare de lemn.

Galerie